March 29, 2024
News Ticker

Colindătorii vestesc Naşterea Domnului! Poliţiştii din Dâmboviţa, alături de preşcolari şi elevi


În această săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratorului de Poliție Județean Dâmbovița sunt gazda cetelor de colindători care vestesc Nașterea Domnului.

Pentru colindele și cântecele specifice sărbătorilor de iarnă, intonate cu entuziasm, copiii și cadrele didactice primesc cadouri din partea polițiștilor.

De asemenea, pe parcursul acestor zile,  structura de prevenire a criminalității, împreună cu partenerii săi, organizează sesiuni de informare a elevilor și cadrelor didactice, activități circumscrise proiectelor „DINCOLO DE APARENȚE” și „ATENȚIE!E VIAȚA TA!” și care se desfășoară fie în unitățile de învățământ, fie la sediul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

Subiectele abordate privesc riscurile la care se expun cei care consumă sau comercializează droguri, băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive,  răspunderea penală și contravențională a minorilor și consecințele unui anturaj nepotrivit.

Polițiștii atrag atenția cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și măsurile de precauție referitoare la furnizarea datelor personale către străini sau către persoane cunoscute pe rețelele de socializare.

Totodată, polițiștii de la prevenire și cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase informează liceenii târgovișteni despre riscurile la care se expun prin utilizarea articolelor pirotehnice nedestinate publicului larg și le prezintă contravențiile și infracțiunile în legătură cu deținerea, folosirea sau comercializarea obiectelor pirotehnice.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.