Durere mare în rândul comunității târgovistene! DORIN MAICAN, director executiv DAPPP în cadrul Primăriei Municipiului Târgoviște, a încetat din viață în dimineața zilei de sâmbătă, 17 noiembrie, după o îndelungată suferință.
„Din păcate, astăzi, prietenul și colegul nostru, domnul Dorin Maican, a părăsit pentru totdeauna această lume. Prieten bun, coleg adevărat, profesionist desăvârșit, domnul Maican a fost un om de o modestie deosebită, pe care pur și simplu nu aveai cum să te superi vreodată, un om pe care cu toții l-am respectat și l-am prețuit. Dumnezeu să îl aibă în paza Sa, ne va lipsi enorm tuturor!”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.
Pentru cei care doresc să-și ia rămas bun de la DORIN MAICAN, trupul neînsuflețit va fi depus sâmbătă, la ora 16:00, la Capela din str. Cetății – Târgoviște.
Ripostapenet transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Drum lin printre stele, DORIN MAICAN.

Leave a Reply