March 28, 2024
News Ticker

Judo – CSM Târgoviște! Mihai Temelie, medaliat cu bronz la Naționalele de Juniori


Un rezultat cu adevărat excepțional pentru sportivul legitimat la CSȘ-CSM Târgoviște, care a reușit să urce pe podiumul uneia dintre cele mai echilibrate întreceri ale concursului desfășurat zilele trecute la Deva.

Mihai Temelie, judoka pregătit de Romel Mușa și Dragoș Gogu, a concurat în limitele categoriei 81 de kilograme, unde a reușit să se impună în finala mică, performanță ce i-a asigurat medalia de bronz  în etapa finală a Campionatului Național pentru juniori 1 (U21) – “Ne Waza”.

Acesta a fost cel mai bun rezultat obținut de judoka dâmbovițeni la concursul desfăurat la Deva, la sfârșitul săptămânii trecute. Tot în acest an, Temelie a cucerit bronzul la Campionatul Național de judo U21, dar în același timp a terminat pe locul 5 la Campionatul Balcanic U21. În urmă cu un an, la aceleași Naționale sportivul dâmbovițean a ajuns vicecampion al României. Pe lângă Mihai, un alt sportiv de la CSȘ-CSM Târgoviște care a participat la Naționalele de “Ne Waza” U21 a fost Andrei Moga, în limitele categoriei 66 de kilograme.

Sursa – csmtargoviste.ro

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.