Fostul primar al municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga, ar putea reveni în prim planul vieții publice dâmbovițene! În condițiile în care prof. Ciprian Prisăcaru s-a înscris deja la concursul pentru funcția de director al Complexului Turistic de Natație Târgoviște, în cazul în care ar câștiga acest concurs, în dauna actualului director, Eugen Pătrașcu, postul de președinte al CSM Târgoviște ar deveni vacant. Astfel încât, cu votul aleșilor locali și cu sprijinul Executivului, Gabriel Boriga ar avea toate șansele să preia conducerea administrativă a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, domeniu pe care îl stăpânește foarte bine.
Chestionat pe această temă, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, la emisiunea Riposta!, la Columna TV, ne-a declarat că “n-ar fi o variantă rea! Ar fi o variantă bună, pe care o luăm în calcul!”
Pe de altă parte, surse din cadrul Primăriei au întărit această variantă: “Nu cred că Eugen Pătrașcu se va prezenta la concurs. Unu – n-ar vrea să suporte un eșec usturător și să fie umilit de Prisăcaru la concurs, și doi – oricum, la anul, Pătrașcu iese la pensie! Ce sens ar avea să mai stea un an în funcție?!“

Leave a Reply