November 10, 2026
News Ticker

Aleșii au votat și s-a semnat contractul! Centru de Recuperare Medicală a Militarilor Răniţi din Trupele NATO, la Târgoviște


Urmare a votului favorabil din ședința Consiliului Local Municipal, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a și semnat contractul de colaborare în vederea construirii, în zona fostului Spital de la Mănăstirea Dealu, a unicului Centru de Recuperare Medicală a Militarilor din Trupele NATO din Europa, la Târgoviște.

”În urma ședinței de consiliu local, am semnat contractul prin care, în anul în care sărbătorim Centenarul Mării Uniri, am pus bazele unei colaborări care va avea ca rezultat construirea, pe locația fostului spital de la Mănăstirea Dealu, a singurului centru de recuperare medicală din România a militarilor români și a militarilor veterani, participanți în teatrele de operațiuni militare, fiind și singurul astfel de centru din Europa de Est.

În cadrul acestui parteneriat, Primăria Târgoviște pune la dispoziție locația, urmând ca Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilitați “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” să asigure finanțarea construirii noului centru.”, a mărturisit Daniel Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.