November 10, 2026
News Ticker

Cosmin Bozieru comentează scandalul de la Chindia: “Pentru promovarea în Liga 1 este nevoie de caractere puternice!”


Georgian Honciu și Denis Ispas au ales să trădeze culorile clubului târgoviștean și să se transfere la principala contracandidată la promovare, Dunărea Călărași. Dacă au făcut bine sau nu, rămâne de văzut, timpul va demonstra acest lucru, dar nu putem să omitem faptul că ambii jucători sunt târgovișteni, iar uneori, în viață, trebuie să iei decizii și cu sufletul. La jumătatea drumului, când obiectivul promovării este atât de aproape realizabil, cei doi jucători au ales gruparea antrenată de Dan Alexa, la “îndrumarea” impresarului Ana Maria Prodan, în încercarea (reușită, din păcate, de altfel) de a destabiliza grupul unit de la Chindia. Cum comentează unul dintre reprezentanții asociaților de la Chindia, Cosmin Bozieru, fostul viceprimar al Târgoviștei și șeful de Cabinet al primarului Daniel Cristian Stan … în termeni critici la adresa deciziei adoptate de către cei 2 jucători.

“Suntem de acord cu decizia conducerii clubului în ceea ce privește cei doi jucători! Nu ne-am opus niciodată plecării vreunui jucător de la Chindia atunci când au venit oferte avantajoase pentru ei, însă este inadmisibil ca, la câteva zile după ce îți propui ca obiectiv promovarea, să vrei să pleci la principala contracandidată. Chindia a început acum ceva timp un proiect frumos, cu fotbaliști tineri, localnici, iar obiectivul acestui proiect se poate atinge în această vară. Pentru promovarea în Liga 1 este nevoie de caractere puternice și se pare că cei slabi cedează spre final. Eu am încredere în ceilalți băieți și îi asigur de tot sprijinul nostru. Performanțele vin atunci când pui suflet în ceea ce faci și respecți culorile clubului pentru care joci“, ne-a declarat Cosmin Bozieru – ex viceprimarul Municipiului Târgoviște.

De altfel, oficialii Chindiei Târgoviște nu s-au opus transferului atacanților Dani Popa (la Poli Iași) și Cristi Cherchez (la Dinamo București), iar gruparea de sub Turn este una dintre puținele echipe din fotbalul românesc care beneficiază de o stabilitate financiară solidă, fără fluctuații care ar putea pune în pericol obiectivele asumate.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.