Călătoria de la București la Iași mă costase 800 de lei vechi, aproape 300 de franci, afară de cele cinci zile de osteneală, de suferințe și de necazuri”, își amintea remarcabilul memorialist Ion Ghica, în scrisorile sale către bardul moldav Vasile Alecsandri, o călătorie efectuată la Iași înainte de unirea de la 1859. Cele două principate, despărțite nu atât de un fir de apă, cât de „bazine de emoţii, temeri şi amintiri”, cum ar spune geograful Anssi Paasi, se regăseau la jumătatea sec. al XIX-lea într-o ambient internațional și o conjunctură internă care facilitau într-o mai mare măsură decât înainte comunicarea, întâlnirea, cunoașterea, colaborarea.
Pe de o parte, sub imperiul pătrunderii ideilor europene de factură occidentală, mai ales în cercurile generației tinere, prinde viață ideea racordării la Vest, la Franța, la spațiul german, la cel italian, la firul înnoitor al ideilor liberale și naționale. Niciodată în istoria românilor nu existase o atât de apropiată legătură între membri ai generației tinere de pe cele două maluri ale Milcovului, chiar dacă numărul celor animați de gândirea nouă a rămas, în primă instanță, destul de redus iar încercările de a atrage sprijinul țăranilor s-au soldat inițial cu un eșec. Totodată, niciodată anterior nu se arătaseră puterile occidentale, mai cu seamă Franța, atât de favorabile îndeplinirii – și chiar încurajării și „exportului” – ideilor naționale ale populației neolatine din Europa Răsăriteană.
Pe de altă parte, figurile istorice asociate ideii unioniste au fost mai degrabă filigranate programului unionist decât să constituie aliajul din care s-a realizat pisania pașoptistă și viziunea de aglutinare într-un stat comun a Valahiei cu Moldova. Concepția că asemănarea lingvistică, unele trăsături comune în plan social, o anumită complementaritate în plan etnografic și cultural ar putea să reunească două state mici, supuse până atunci Porții Otomane, pentru a crea la gurile Dunării o entitate care să aibă o pondere mai însemnată pe plan internațional și să fie mai viabilă pe plan intern („unde-s doi puterea crește”) a fost pentru prima dată elaborată de către această generație în sens programatic și mai ales politic. În ciuda unor predecesori însemnați, cu o anumită contribuție la țeserea ideii originii și convergențelor panromânești, generația pașoptistă și unionistă nu a fost alcătuită din epigoni, ci mai degrabă din pionieri ai ideii unioniste, personalități care imaginează și realizează cel mai ambițios proiect politic al epocii moderne: europenizarea, liberalizarea, unificarea, primenirea socială, dar și, totodată, conservarea valorilor societății românești. Sunt cu atât mai sugestive aceste pagini de istorie cu cât ele sunt ilustrate, cel mai adesea, nu atât de figuri eroizante, ecvestre, herculeene, deținătoare ale unor adevăruri imuabile, ci de personalități care reușesc să-și atingă obiectivele prin asumare, prin optimism și încredere în idealurile lor, printr-o renunțare la letargia orientală și la fatalism, prin implicare și generozitate, prin deschidere și capacitatea de a învăța din propriile greșeli:
„Plăcută este tinerețea cu cortegiul ei luminos și înflorit de cugetări înalte și de iluziuni plăcute, și frumoasă a fost tinerețea oamenilor generațiunei din care am făcut parte, generație care a trăit cu mintea ațintită la fapte mari și patriotice, plină de speranțe, de credință în Dumnezeu și în viitorul României; hrănită cu aspirațiuni înalte, din cari multe, grație împrejurărilor și stăruinței oamenilor de bine, am putut a le vedea realizate una după alta; izbânde cari au lăsat bătrânețelor noastre suveniri plăcute și au deschis generațiilor celor tinere un câmp întins și luminos de speranțe și mai mărețe, și mai glorioase” (Ion Ghica).
Cât de mult înțelegem generația revoluțiilor de la 1848 și a unirii de la 1859? Care a fost cu adevărat rolul acesteia și al personalităților care au ilustrat-o – Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, frații Golescu, frații Brătianu, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre aceștia – privit din perspectiva duratei lungi a istoriei românești? Ce ar trebui să cunoaștem despre această generație și ce știm noi de fapt? Nu există cumva riscul ca, supusă jugului limbajului de lemn, repetării unor sintagme ce au fost golite de conținut, jargonului profesional, expusă unei formalizări excesive, trecută prin furcile caudine ale interpretărilor deformate ale unei succesiuni de regimuri dictatoriale și totalitare, privită cu suspiciune de către adepții etnonaționalismului, această generație să ne fie, de fapt, răpită din câmpul înțelegerii analitice, critice, veritabile, să ne devină de-a dreptul străină? Ce se întâmplă cu moștenirea sa simbolică și patrimonială, materială și imaterială? Cât de prezentă este această moștenire în România? Dar în Republica Moldova? Cum reflectă manualele școlare sau cursurile universitare aceste episoade esențiale ale istoriei noastre moderne? Cum sunt păstrate în Târgoviște și în județul Dâmbovița locurile de memorie legate de această moștenire, având în vedere rolul pe care o serie de personalități precum Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica și Grigore Alexandrescu, în special, l-au jucat în conceperea și desfășurarea proceselor ce au condus la revoluția pașoptistă și unificarea de la 1859?
Dezbaterea va fi animată și coordonată de istorici din România și Republica Moldova și are în vedere abordarea dintr-o perspectivă nouă a analelor Unirii de la 1859. Vor fi tratate teme precum figurile unirii, locurile unirii, simbolismul acesteia, mitologia unirii, reprezentările sale de-a lungul timpului în literatura științifică, în manualele școlare, în mass-media și în sfera publică, învățămintele unirii, reperele sociale, economice, culturale, ideologice ale unirii, mediul internațional și realizarea unirii, reformele și sincopele procesului unionist, moștenirea materială și imaterială a generației unirii. Dezbaterea se dorește una interactivă, deschisă, critică și aplecată spre identificarea de soluții pentru moștenirea istorică a acestei epoci, fiind totodată asociată problematizării centenarului statului român unificat.
Vor realiza expuneri introductive:
Prof.univ.dr.habil. Sergiu Musteață, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău
Prof.univ.dr.habil. Silviu Miloiu, Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Conf.univ.dr.habil. Iulian Oncescu, Universitatea „Valahia” din Târgoviște
Prof.dr. Marian Curculescu, Inspectoratul Școlar Dâmbovița
Prof.dr. Cornel Mărculescu, Școala „Dora Dalles” din Bucșani
Evenimentul este organizat Consiliul Județean Dâmbovița, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în parteneriat cu Centrul de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu” și Televiziunea Columna.
Leave a Reply