November 10, 2026
News Ticker

SRI are specialiști! România, Vicecampioană Europeană la Securitate Cibernetică


Echipa României a ocupat locul al doilea la Campionatul European de Securitate Cibernetică din 2017, care are loc la Malaga, Spania, în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie.

Spania s-a clasat pe prima poziţie, iar Italia a completat podiumul. La campionat au mai participat Austria, Elveţia, Germania, Marea Britanie, Cipru, Suedia, Norvegia, Cehia, Grecia, Estonia, Lichtenstein şi Irlanda.

Fiecare ţară participantă a fost reprezentată de câte o echipă formată din 10 concurenţi împărţiţi în două categorii, 16-20 ani şi 21-25 ani.

În perioada 30 iunie – 2 iulie 2017, pentru al treilea an consecutiv, Serviciul Român de Informaţii (SRI), CERT-RO şi Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, alături de Bitdefender, Orange, Microsoft, Check Point, eMag, Cisco şi Enevo Group, au organizat etapa online a selecţiei echipei naţionale pentru Campionatul European de Securitate Cibernetică.

Prima etapă a fost urmată de o selecţie on-site, care a cuprins exerciţii din domeniul securităţii aplicaţiilor web, atacului şi apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de reţea, reverse engineering şi al prezentării publice.

Pentru a veni în sprijinul echipei selecționate Bitdefender, Orange România și CERT-RO şi Cisco au organizat sesiuni de training cu scopul de a crește expertiza tehnică și de a dezvolta spiritului de echipă

Sursa – SRI

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.