November 10, 2026
News Ticker

Liga Aleșilor Locali, mesaj de susținere totală a președintelui PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu


Liga Aleșilor Locali social-democrați a transmis un mesaj de susținere totală a senatorului Adrian Țuțuianu la conducerea Organizației Județene PSD Dâmbovița, la fel ca în anul 2015, la candidatura fostului Ministru al Apărării la șefia organizației dâmbovițene.

“În data de 24 iunie 2015, la Conferința Extraordinară a Ligii Aleșilor Locali, s-a adoptat o rezoluție prin care aleșii locali susțineau candidatura dlui Adrian Țuțuianu la funcția de președinte PSD Dâmbovița. Rămânem în aceeași paradigmă, adică Liga Aleșilor Locali îl susține pe domnul președinte Adrian Țuțuianu și așteptăm alegerile la termen, respectiv Conferința Județeană PSD Dâmbovița, în 2019, pentru că este din 4 în 4 ani, ca să votăm în consecință. Mesajul pe care îl transmitem noi este că avem președinte al Organizației Județene Dâmbovița, care are susținere totală din partea aleșilor locali, respectiv pentru Adrian Țuțuianu “, a declarat Constantin Stroe – Președintele Ligii Aleșilor Locali PSD Dâmbovița, primarul Comunei Șotânga și Vicepreședinte PSD Dâmbovița.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.