Președintele CSM Târgoviște, Ciprian Prisăcaru, s-a întâlnit la Cluj Napoca, prin intermediul unui membru în board-ul FIBA Europe, Carmen Tocală (ex-Președintele FRB), cu Demirel Turgay-Președintele FIBA Europe, și Kosta Iliev-Director FIBA Europe pentru federațiile sportive naționale.
”Am abordat subiectul sancţiunilor impuse echipei noastre de baschet şi am solicitat ajutor pentru a continua în condiții de egalitate cu celelalte competitoare, urmând ca după decizia finală a instanțelor civile din România, fiecare parte să se poziționeze în funcție de aceasta. Cu siguranță că FIBA nu ne va absolvi de deciziile BAT – mai ales ca în urma acestora clubul nu a uzitat calea apelului la aceeași instanță, însă astăzi am abordat una dintre puținele variante pe care le puteam încerca în calitate de președinte al CSM Târgoviște. Le mulțumesc tuturor pentru deschidere și chiar dacă nu avem un răspuns în acest moment, sper că demersul nostru va fi corect înțeles.”, a mărturisit Ciprian Prisăcaru – Președintele CSM Târgoviște.

Leave a Reply