Poliţiştii din cadrul structurii de analiză şi prevenire a criminalităţii au organizat o activitate educativ-preventivă cu adolescenţi din cadrul Asociaţiei Provita 2003 Târgovişte, la Penitenciarul de Femei Târgşor.
În cadrul întâlnirii, persoane condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate le-au împărtăşit minorilor experienţele de viaţă, precum şi consecinţele faptelor săvârşite.
De asemenea, poliţiştii au făcut recomandări cu privire la modalităţile de prevenire a delincvenţei şi a victimizării, importanţa respectării normelor sociale, a legislaţiei și alegerii unui anturaj potrivit.
Leave a Reply