La final de sesiune mă simt dator să vă prezint raportul activităţii mele parlamentare în cele șase luni de mandat.
În baza Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului, avem obligaţia de a face parte din comisiile permanente de lucru. Personal mi-am asumat calitatea de membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dar şi preşedenţia Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii. Pe lângă acestea sunt membru în Comisia parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989, comună cu Camera Deputaţilor din 1 martie şi membru supleant în Comisia Juridică, disciplină şi imunităţi.
În calitate de Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii am dezbătut şi analizat peste 952 de petiţii. În cele mai multe dintre cazuri au fost sesizate organele competente pentru analiza şi soluţionarea problemelor care fac obiectul acestora. Activitatea în Comisie a presupus, sesiunea aceasta, audierea reprezentanţilor mai multor instituţii publice, după cum urmează: audierea reprezentanților unor asociaţii profesionale sau chiar a Curții de Conturi a României referitor la aspectele semnalate comisiei de-a lungul timpului, audierea reprezentanților Institutului European pentru Apărarea şi Promovarea Drepturilor Avocaților şi reprezentanților Autorităţii Naționale pentru cetățenie, într-o speță privitoare la îngrădirea dreptului avocaților de a-şi exercita profesia în relația cu ANC.
Totodată am considerat necesară interpelarea în cadrul Comisiei a Președintelui ANRP, dl. George Băeşu, pentru a ne comunica stadiul actual al procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, la nivel naţional. Oamenii s-au săturat să aştepte la nesfârşit redobândirea proprietăţilor sau chiar mai rău să nu fie luaţi în seamă de autorităţile statului.
Este nevoie de transparenţă, dar şi de urgentarea procesului de soluţionare a dosarelor.În perioada 14-16 iunie o subcomisie de anchetă s-a deplasat în judeţul Hunedoara pentru a clarifica împreună cu autoritățile locale aspecte ce ţin de proiectul minier de la Certeju de Sus, mai exact respectarea condiţiilor de mediu şi a garanţiei statului român că amplasamentul va fi ecologizat după exploatare, etc.
Dacă începutul de mandat a debutat cu legea bugetului de stat unde am depus numeroase amendamente pentru suplimentarea alocărilor financiare pentru diverse obiective din judeţul nostru, precum: proiecte de infrastructură rutieră (DN 7, DN 71, DN 72, şoseaua de centură Titu şi Găeşti), spitale, şcoli sau biserici.
Din nefericire, acestea au fost respinse de actuala majoritatea parlamentară, formată din PSD şi ALDE.În tot acest timp am menţinut legătura cu cetăţenii, fiind săptămânal prezent la Biroul parlamentar din Târgoviște, situat în strada Poet Grigore Alexandrescu, Bl. E1. Ca urmare a întâlnirilor şi audienţelor pe care le-am avut cu dumneavoastră, am adresat o serie de întrebări şi interpelări miniştrilor pe teme de interes local, judeţean sau naţional.
Dacă vreţi în cifre, activitatea mea de senator arată astfel: 10 luări de cuvânt în ședințele de plen, 20 de declarații politice, 33 de întrebări și 14 interpelări. În plus, am fost co-inițiator la 12 propuneri legislative în domenii precum educaţie, transport, asigurări sociale, inclusiv modificarea Codului fiscal. Pe lângă acestea sunt semnatarul unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
Un proiect de suflet pe care mi l-am asumat până acum, l-a reprezentat organizarea unor vizite la Palatul Parlamentului pentru 200 de elevi din localităţile dâmboviţene (Mogoşani, Ulieşti, Ulmi şi Crângurile). Pe lângă vizitarea celei mai mari clădiri administrative din lume, am considerat că este necesar ca aceşti copii să primească o lecţie de istorie privind ştiinţele naturii în cadrul Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa.
Vă asigur că mă străduiesc zilnic să-mi fac datoria cât mai bine față de cei pe care am onoarea să-i reprezint în Parlament. Deoarece cred într-un parteneriat, între mine şi dumneavoastră, vă aştept cu idei viabile pentru iniţierea unor propuneri legislative pe care împreună să le transformăm în legi, în perspectiva îmbunătăţirii legislaţiei actuale şi a dezvoltării României.
Leave a Reply