November 10, 2026
News Ticker

Florina Ramona Mureșan, oficial! Noul subprefect al județului Dâmbovița, instalat în funcție


Sala “Unirii” a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit ceremonia de instalare și depunere a jurământului de credință a noului subprefect al județului Dâmbovița, Florina Ramona Mureșan (ex-director de dezvoltare la Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița), în locul lui Ciprian Constantin Pasaila, urmare a Hotărârii de Guvern Nr.491/2017.

La eveniment au participat comisarul șef de Poliție Mihai Dan Chirică-secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, Antonel Jijiie-Prefectul Județului Dâmbovița, Alexandru Oprea-Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia și Alin Manole-Vicepreședinți CJD, deputații Oana Vlăducă, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, primari și viceprimari, directori de instituții deconcentrate.

“Pentru mine este un moment de satisfacție ! Am avut privilegiul să-i cunosc capacitățile profesionale ale doamnei Mureșan, este un om cu o bună pregătire profesională, este un om serios și sunt convins că, împreună cu domnuil prefect, vor reuși să facă o echipă care va lucra pentru binele județului Dâmbovița. Îi urez mult succes în activitate și sunt absolut convins că va face față cu brio unei astfel de funcții deloc ușoare“, a declarat Alexandru Oprea-Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

“Aș dori să salut mai întâi prezența domnului secretar de stat în județul Dâmbovița și să-i mulțumesc fostului subprefect, cu care am colaborat foarte bine, însă funcțiile publice sunt supuse principiului mobilității. Va trebui să ne concentrăm pe noul Cod Administrativ, iar noului subprefect îi urez mult succes, asigurându-va de o foarte bună colaborare, strict pe aplicarea legii“, a precizat Antonel Jijiie-Prefectul Județului Dâmbovița.

“Să nu uitați, doamnă subprefect, că sunteți în slujba cetățeanului !”, a mărturisit Mihai Dan Chirică-secretar de stat MAI.

De remarcat absența în corpore a reprezentanților opoziției, niciunul dintre parlamentarii PNL și USR sau aleși locali și județeni PNL nefiind prezent la eveniment.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.