November 10, 2026
News Ticker

Imagini de Poveste / Povești în Imagini! Concurs Județean de Fotografie la Liceul “Voievodul Mircea” Târgoviște


31 mai  a însemnat o zi specială pentru Liceul Voievodul Mircea Târgoviște pentru că a avut loc vernisajul expoziţiei din cadrul Concursului Judeţean de Fotografie „IMAGINI DE POVESTE/POVEŞTI ÎN IMAGINI”,  ediţia I, ce s-a adresat elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

Evenimentul s-a desfăşurat în amfiteatrul liceului mai sus menționat și s-a desfășurat  sub patronajul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi în colaborare cu Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte din cadrul Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița şi a Facultăţii de Ingineria Mediului şi Ştiinţa Alimentelor, a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa  şi Grupului Fotografic Târgovişte 2011.

Scopul concursului a fost de a-i încuraja pe elevi să exploreze lumea înconjurătoare şi să se exprime prin intermediul artelor vizuale.

Concursul a avut două secţiuni. Prima secţiune presupunea realizarea unor lucrări fotografice, ce se încadrează în următoarele categorii: peisaj (natural, urban, rural), portret,  macrofotografie, tradiţii/obiceiuri. A doua secţiune presupunea existenţa a două  fotografii, format A5, însoţite de un comentariu, o poveste ce va pune în valoare conţinutul fotografiei sau contextul/ motivul realizării ei. Astfel, elevii şi-au dezvoltat creativitatea dar şi simţul estetic.

Deși concursul a fost anunțat ca fiind unul de nivel județean, organizatorii au apreciat că acest concurs a avut un real succes prin numărul mare de participanţi (peste 100) din întreaga ţară dar şi prin calitatea imaginilor expuse (peste 300 de lucrări), ceea ce  îi motivează să continue acest proiect şi în viitor.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.