November 10, 2026
News Ticker

Exploatarea Minieră Șotânga! Deputatul Corneliu Ștefan, interpelare adresată Ministrului Economiei


INTERPELARE

Adresată domnului Mihai Tudose,

MINISTRUL ECONOMIEI

Obiectul interpelării: Patrimoniul fostelor Exploatări Miniere

Domnule ministru,

Vă interpelez în legătură cu un subiect care impune o decizie urgentă. În caz contrar, statul român va pierde patrimoniul fostelor exploatări miniere, lăsat de ani de zile pradă hoților.

Studiu de caz: Exploatarea Minieră Șotânga, județul Dâmbovița

În anul 2005, urmare reorganizării Societății Naționale a Cărbunelui Ploiești, a apărut SC ,Carboniferă” SA Ploiești, respectiv “Carboniferă” Șotânga, societăți aflate în acest moment în faliment. Activitatea minieră pe teritoriul comunei Șotânga, din județul Dâmbovița, a încetat în totalitate în anul 2009.

Toate construțiile care, altădată, alcătuiau un complex bine pus la punct (birouri, cantină, locuințe, club, spital, garaj etc.) au fost lăsate fără nici un fel de pază, abandonate.

Pentru a stopa distrugerea acestor active, Primăria Șotânga a inițiat demersuri de preluare a clădirilor, în contul datoriei imense pe care Societatea Națională a Cărbunelui și SC “Carboniferă” SA Ploiești le înregistrau la bugetul local. Intenția administrației publice locale a fost aceea de a reabilita și moderniza imobilele respective și de a le pune la dispoziția comunității, dându-le destinații sociale și economice: locuințe pentru tinerii căsătoriți și pentru persoanele vulnerabile, piață agro-alimentară, centru de comandă serviciu pentru situații de urgență, parc agro-industrial etc.

Inițiativa Primăriei Șotanga a rămas fără ecou. În tot acest interval de timp, unele dintre clădiri au dispărut, fie măcinate de intemperii, fie devalizate de hoți, altele au ajuns la un grad de degradare de aproape 90%.

Precizez că administrația publică locală a comunei Șotânga este proprietarul terenului de sub imobilele fostei Exploatări Miniere Șotânga, fapt întărit de instanțele de judecată, care s-au pronunțat definitiv și irevocabil în această privință, încă din anul 2011. Sentințele judecatoreșți au fost puse în aplicare în anul 2015 de către lichidatorii judiciari CARDUELIS CONSULTING IPURL și A&A CONSULT ANTS IPURL. Este clar că, în aceste condiții, nu se va găsi niciodată un cumpărător pentru clădirile care, dincolo de faptul că se află acum în stare avansată de degradare, sunt și amplasate pe terenul Primăriei Șotânga .

Menționez că administrația publică locală a comunei Șotânga, după ce a reintrat în posesia terenului, a întreprins demersuri să cumpere imobilele care au aparținut fostei Exploatări Miniere Șotânga, însă nici de această dată nu a ajuns la un rezultat pozitiv, întrucât patrimoniul era revendicat în instanță și de Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești, și de SC “Carboniferă” SA Ploiești între timp, litigiul a fost soluționat irevocabil, iar SC “Carbonifera” SA Ploiești este de acord să predea în orice moment bunurile respective către Societatea Națională a Cărbunelui Ploiești, iar lichidatorul acesteia a comunicat Primăriei Șotânga că imobilele vor fi valorificate, după evaluare și intabulare.

Prin prisma considerentelor arătate, vă rog să analizați posibilitatea ca patrimoniul fostei Exploatări Miniere Șotânga să treacă în proprietatea administrației publice locale, care este și proprietar al terenului.

Solicit răspuns în scris.

06.03.2017

DEPUTAT Coneliu Ștefan

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.