November 10, 2026
News Ticker

Asistații social, îmbolnăviți subit! “Propun sistarea ajutoarelor sociale pentru cei care nu prestează orele de muncă!”


Primarul Municipiului Târgoviște și-a exprimat nemulțumirea pe marginea valului de concedii medicale apărute subit în rândul celor 300 de beneficiari ai ajutoarelor sociale. Dacă la primul apel al autorităților s-au prezentat doar 50 de asistați social la acțiunile de deszăpezire ale Municipalității, la chemarea de joi dimineața, când ninsorile au fost abundente, nu s-au prezentat decât 20! Restul … adeverinte medicale!

“Am o nemulțumire și nu mă feresc să o spun. Am solicitat, ieri, sprijinul persoanelor care beneficiază de ajutor social la nivelul municipiului Târgoviște. Dacă la ultima zăpadă am reușit să adunăm cam 50 de beneficiari, acum n-am reușit să adunăm decât 20, restul obținând adeverințe medicale. Mi se pare absolut inadmisibil ca o familie întreagă să aibă adeverință medicală.

Nu știu cum se eliberează aceste adeverințe; noi vom face demersuri către Colegiul Medicilor, Direcția de Sănătate Publică, instituțiile care au competențe în acest domeniu, pentru că este inadmisibil ce se întâmplă.

Trebuie spus că aici e și o lacună legislativă. Dacă, în situația în care lipsești de la serviciu, ai nevoie de certificat pentru incapacitate temporară de muncă și există un anumit formalism, pentru aceste ore care trebuie prestate e suficientă o simplă adeverință medicală care se eliberează nu știu cum.

Mi se pare inadmisibil ca cei din Primăria Târgoviște să lucreze câte 12-16 ore aproape continuu, iar cei care beneficiază de ajutor social să nu poată să vină 3-4 ore și să curețe anumite zone.

Vă garantez că o să rezolvăm problema. Vom merge până la sistarea ajutorului! O să iau legătura cu Agenția pentru Prestații Sociale și o să propun sistarea ajutoarelor pentru cei care nu vin să-și realizeze orele de muncă!”,

a declarat Daniel Cristian Stan-primarul Municipiului Târgoviște.

foto: politica-broastei

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.