Situație dificilă pentru CSM Târgoviște, urmare a neonorarii unor datorii către FIBA, din perioadă în care campioana României evolua în competițiile continentale ! În cadrul ședinței Biroului Federal al Federației Române de Baschet, din data de 28 noiembrie, președintele FRB, Horia Păun, a prezentat situația clubului CSM Târgoviște, care nu a onorat deciziile BAT-FIBA.
În aceste condiții, a fost aprobată, în unanimitate, propunerea de a fi mandatată o Comisie FRB, formată din vicepreședinții Alina Moanță și Virgil Stănescu, precum și Marius Marinescu, juristul Doru Toma și directorul economic Elena Tînt, care se va întâlni cu conducerea CSM Târgoviște (Ciprian Prisăcaru) și a Primăriei Târgoviște (Daniel Cristian Stan, Cosmin Bozieru, Carmen Holban și Liviu Stoica) “pentru soluționarea și rezolvarea rapidă a cazurilor FIBA și BAT”, se arată în comunicatul FRB.
Rămâne de văzut cum se vor soluționa aceste negocieri, motivat de faptul că sumele datorate sunt considerabile, singura soluție fiind acceptarea efectuării unor plăți eșalonate.
Leave a Reply