November 10, 2026
News Ticker

Prima forţă politică din Dâmboviţa, 5 deputaţi si 2 senatori ! Target-ul PSD la alegerile parlamentare


Aproape 900 de delegați participă, în această seară, la Conferința Județeană Extraordina a PSD Dâmbovița, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgoviște, exercițiu democratic intern nemaiîntâlnit, care va alege, prin vot secret, candidații la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Sigur că decizia finală a ierarhiei pe listă va aparține Comitetului Executiv Național, însă delegații PSD (primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, lideri de organizații locale, șefi de deconcentrate) au posibilitatea de a-și alege singuri candidații la alegerile parlamentare. Celelalte două criterii vizează activitatea profesională și gradul de implicare în acțiunile politice.

În deschiderea lucrărilor, liderul PSD, Adrian Țuțuianu, a subliniat însemnătatea reuniunii, fără precedent în istoria postdecembristă, spre deosebire de PNL, care a decis lista candidaților în cadrul unei ședințe restrânse.

“Important este să avem o echipă puternică, o echipă de profesioniști, care să reprezinte, într-adevăr, interesele dâmbovițenilor în Parlament ! Pe 11 decembrie, să fim prima forță politică din Dâmbovița și să câștigăm mandatele a 5 deputați și 2 senatori“,

a declarat Adrian Țuțuianu.

La prezidiu, în primul rând, au stat: Alin Manole (viitor vicepreședinte CJD, vicepreședinte PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaților), Gabriel Sandu (primarul comunei Voinesti, vicepreședinte PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaților), Luisa Greaca (președinte PSD Morteni, candidat la Senat), Corneliu Ștefan (vicepreședinte CJD și PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaților), Oana Vlăducă (vicepreședinte PSD Târgoviște și vicepreședinte PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaților), Florin Grad (președinte executiv PSD Dâmbovița), Rovana Plumb (deputat, ex-Ministru al Mediului și ex-Ministru al Muncii, protecției Sociale și Familiei, candidat la Camera Deputaților), Adrian Țuțuianu (președinte CJD și PSD Dâmbovița, candidat la Senat), Titus Corlatean (senator, ex-Ministru de Justiție și ex-Ministru de Externe, candidat la Senat), Alexandru Oprea (vicepreședinte CJD și viitor președinte CJD, secretar executiv PSD Dâmbovița, președinte PSD Razvad și director de campanie PSD Dâmbovița, candidat la Senat), Claudia Gilia (președinte OFSD Dâmbovița și vicepreședinte PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaților), Leonardo Badea (senator, președintele Comisiilor Reunite de Control a Activității Curții De Conturi, candidat la Camera Deputaților), Carmen Holban (vicepreședinte OFSD Dâmbovița, președinte OFSD Târgoviște, vicepreședinte PSD Dâmbovița și viceprimar al Municipiului Târgoviște, candidat la Camera Deputaților), Marian Tachianu (primarul comunei Braniște, vicepreședinte PSD Dâmbovița, candidat la Camera Deputaţilor) și Daniel Cristian Stan (primarul Municipiului Târgoviște, președinte PSD Târgoviște și vicepreședinte PSD Dâmbovița.

Prezentarea candidaților n-a decurs așa cum ar fi trebuit, în condițiile în care actrița Teatrului Tony Bulandra, Camelia Varga, nu-i știa pe liderii PSD-candidați, iar organizatorii (membrii Departamentului Tehnic) l-au omis pe Alin Manole din montajul de prezentare a CV-urilor candidaților. Chiar și Claudia Gilia a mărturisit, în discursul sau, că nu se recunoaște în prezentarea CV-ului domniei sale.

Pe de altă parte, senatorul Valentin Gigel Calcan și deputatul Ionuț Săvoiu (viitor Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației, la propunerea PRU !)) au fost poziționați pe rândul al doilea, în spate, motiv pentru care, după vreo 15  minute, au părăsit sala în favoarea unor treburi “mai importante”, că și-așa nu mai candidează !

În rest, discursuri aparent motivaționale, în condițiile în care majoritatea candidaților a ales varianta scrisă a discursului, unele dintre ele, departe de spiritul mobilizator. Cu alte cuvinte, plictiseală și cutezanță !

Vom reveni cu amănunte privind rezultatul votului.

Facebook Comments

Be the first to comment

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.