Modificările legislative în domeniul achiziţiilor publice! Aceasta este cauza întârzierii nefinalizării unui proiect în valoare de 30 de miliarde lei vechi, la Spitalul Județean din Târgoviște, care vizează o Stație de Oxigen, finanțare ce riscă să fie pierdută din rațiuni obiective.
“Stația de Oxigen de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște este extrem de importantă pentru noi. Avem finanțarea aprobată, de aproximativ 30 de miliarde lei vechi, dar, din cauza modificărilor legislative în domeniul achizițiilor publice, s-a întârziat publicarea pe SEAP. Noi am publicat-o încă de acum 4 săptămâni, însă ANAP ne-a respins-o de două ori, din diverse motive tehnice. Lucrarea este una deosebit de complexă. Sperăm să ne încadrăm, pentru că anul trecut, Spitalul Județean a pierdut finanțarea tot din cauza neîncadrării în termen, iar, la sfârșitul anului bugetar, finanțarea se anulează. Este un obiectiv principal și sper să ne încadrăm.
Noi cumpărăm oxigen în momentul de față și, prin această Stație, oxigenul s-ar produce aici, ceea ce ar fi foarte important. Investiția nu va ocupa mult spațiu și este vorba de ceva ultramodern“,
a declarat dr. Claudiu Dumitrescu-directorul Spitalului Județean din Târgoviște.

sursă foto: adevărul.ro
Leave a Reply